veneai într-un galben impetuos
îmi ziceam iată un tangou al cailor din soare
ce mică e lumea
ce ritmuri de jăratec prin venele timpului
și eu cineva cu gânduri asediate
neîntrebătoare
fluture cu frică de colecție
ghemuit într-o clipă de grație

trecuse de miezul nopții
de ora când se mistuie orice vrajă
iar tu persistai într-o magnifică luminozitate
vorbitoare

eu
doar în dulcele spaimei

niciodată nu voi înțelege
cum reușeai să mă transferi
cu tot cu vise
într-o altă și altă realitate

aici
lăngă mărul acesta
unde șarpele nu mai are nevoie și de cuvinte
voi rămâne

suspendată pe ram de tăcere

17.05.04