De plecat am început a mă gândi
și niciodată nu am înțeles de ce nu ajung
când alții aleargă iar eu mă mișc în salturi
de ce nu ajunge primul surâsul meu de saltimbanc
o viață cu circu-n spinare și o moarte a doua zi după blestem
plin de bube și verde de broască râioasă

mi-e dor să văd începutul și să îl sărut pe gură
în cel mai ritualic gest de tandrețe
pe-o frunză îngălbenită de nufăr

din gând în gând m-am pierdut în codrul
dorurilor noastre de Unul
și am râs la amintirea trecutului de clovn cu aplauze
de public flămând sătul de atâta nevoie
doar acea stea îmi mai amintește de tine
mai întâi Tu ai fost mare
și te-ai făcut mic de mare ce mă credeam
aud încă ovațiile munților
ce bucuroși erau când le-ai spus că
vor fi plimbați de credință
și au învățat să zică ‘mama’

mi-e dor să fiu văzut la-nceput
tandră frunză de nufăr
în sărut galben de moarte
veșnic ritual