palmele mele sunt două ceasornice
cu acele îndreptate spre același punct
de care mai agaț pe partea stângă
ultimele versuri, sentimente ce îți aparțin
nu vom fi niciodată mai aproape decât suntem acum
călătorim pe jumatatea de aripă a netimpului
ne ciocnim în fugă de alte întrebări
cu noi întelesuri, conturăm iubirea în dimineți din luna mai
simțim frica și regretul neînceput al drumului
ce nu-l vom termina niciodată împreună
e mult mai bine așa
știm sfarșitul înaintea oricărui început
e mult mai bine așa
hai să nu ne întâlnim niciodată
m-am obișnuit cu iluziile primei întâlniri
soarele rasare oricum pentru amândoi
anotimpurile ne vor găsi cu gândurile mereu aproape
continui singură încercarea de a lăsa în urmă
cele mai dragi șoapte, dorințele ce le știm numai noi,
în nopțile deschise către lumea noastră
eu sunt femeia care doarme, doarme…
fără să-mi doresc un alt vis
fără să-mi doresc altceva decât somnul
să nu privesc surprinsă reținerile tale
le aud în fiecare zi…
ucizi dorințele și visele, fără să-ți pese
nu e timp de promisiuni nici mâine
e mult mai bine așa
eu merg înainte, tu scrie….
pentru azi nu-mi lăsa nici un semn
cuvintele mele sunt cu mult mai sărace
când nu pot scrie pe-o simplă foaie
doar numele… numele tău…