Timpul îmi plouă cenușă în palmă
și nu te pot lăsa să plăngi acum
prea mult noroi ne înconjoară
prea multe istorii se duc în pământ

Mai lasă clepsidra printre praf să zacă
iar focul menține-l tăcut
oricum durerea ne iartă
oricum totu-i trecut

Simt unde ploaia se sfărșeste
dar nu mă pot bucura
e strigăt unghia lumii
e strigăt și-n crucea mea

Îți las la întâmplare scrisoarea pe masă
cuminte într-o zi vei pune pe ea o cafea
vei privi apoi pe fereastră
vei privi fără a regreta