De ce vreți oare să ucideți astrele?
Orele nu vă mai sunt îndeajuns?
În loc să căutați în lanuri spinii
Priviți în gol, și existați, atât.

În existența unică ce ne revine
Ca o felie tăiată în timp
Să devenim noi stâncă
Și umbră eternă pe pământ
Să dăm un înțeles cuvântului
Ce-a însemnat, ca fierul înroșit,
Sensul de a fi noi, oamenii!