cerșetori de ore pripășiți în poarta
unui larg domeniu de-ngropați milogim
dreptul de-a nu ne oxida în văzul lumii
de-a fecunda pământul –
dragul de pământ

sihastru al poeziei covârșitoare
trupul meu nu-i o temniță este
o chilie, o vie chilie –

melc neîntemnițat în propria cochilie
melcul săvârșindu-și natura, melcul
desăvârșindu-și săvârșirea

n-are nimeni ore de dat de pomană
de la noi pentru noi disperați milogim –
ce există prin fecundare se naște
și moare

numai noi, cerșetori săvârșiți, nu murim

eu sunt nebunul dimineților de mucava
cu hohote de aer porumbeii-n urma mea
țes răsăritul aripilor de mizerii

izvorul sângelui înalță pânze demodate
solo-tenorii au cortinele lăsate-n spate
sufleorul zace descompus

până la os pătrunde ploaia cuvintelor
sună ritmat apa pe piatra mormintelor
cimitirul are ureche muzicală

se prelungesc din firele de iarbă oase
de-un calciu pal ca în picturi frumoase
din visele devoratorilor de ochi

trag spada lent și savurez momentul
lucindei lame spintecând prezentul
speranței de-a uita definitiv:

fără motiv
în Þara Cuvintelor nebunul este voievod