6 septembrie 2001
Florilor ce nu se trec…


Noi…aceia

Mă uit la tablou.
Suntem noi, cei de acum cateva luni.
Un cadru banal, obosit, fără cântec.
Niște lacrimi, câteva săruturi, un zâmbet.
Absențe, discuții, flori, regrete, știu eu?
Ceva… un nu știu ce sculptat în mine
Pleacă din colț, de lângă inimă.
Un contur umbrit de raze violet,
Și ochiul obosit deschis către tine.