Ma apropii de oameni cu intelegere si cu dorinta de a insemna ceva in devenirea lor.
Nu am harul divin al clarvazatorilor ce urca pe cerul noptilor albe stelele descatusarii sufletesti .
Am insa darul sperantei plutind pe oceanul vietii, framantat de tarmurile reci si neprimitoare ale viitorului .
Cuvintele mele sunt doar panza de păianjen ce acopera candelabrul de argint din camera secreta a gandurilor de azi.
Maine voi fi altul , lepadat de invelisul orelor trecute si al privirilor atinse de culorile neputintei.
Doar suferinta aceasta a transformarii ne aseaza mereu pe drumul nemilos al intoarcerii catre sine .
Ne vom naste insa , din nou, liberi , asumandu-ne curajos nefericirea de a fi si asternand drumuri noi spre oglinzile nesfarsite ale clipei .
Atunci ne vom simti, pentru scurt timp , iarasi acasa, in noi insine .
Privind inapoi , vom vedea in urma o umbra care nu e a noastra, dar poate ar fi fost atat de frumos sa fie .
O vom chema mereu .