Pășesc încet, ca noaptea printre stele,
palma mea dezmiardă raza candelei
din inima ta,
încet-încet
respiră luna,
printre secunde de argint
desfăcute în petale diafane.


Îmi sprijin fruntea de pașii tăi de umbră,
gestul timid reface prima dimineață a lumii
în durerile nașterii,
aripa nopții te caută
în inima Universului.


Tăria cerului îmi luminează noaptea
sărutându-mi gândurile pe inimă,
Cârmuitorul zilei și al nopții mele
topește gândul în valul luminii.
În vine îmi râde vorba tăcută,
reunind soarele cu luna
în sens invers acelor de ceasornic.


Trecut-au veacuri, în valuri zbuciumate...
Misterul cerului coboara în privire,
o mână sculptează
iubirea pe o piatră,
clipa furată în mii de așteptări
se resemnează în discul lunii,
zâmbetul se ascunde
în căușul de foc al literei-inimă.


Asa visam, dar nu ti-am spus...
Visam vatra caldă
a stelei de pe fruntea ta
și ai fost tu,
și am fost eu,
împletindu-ne razele
pe o petală de trandafir
în prima dimineață a verii.


și am fost eu... și ai fost tu...


Decembrie si Freelancer


Către >>>> Maria Prochipiuc [Decembrie] - Ziua a cincea