mâna imi umbla dupa zgomotul cerurilor căzute in afara luminii,
pe lângă sticle imi umblu pasii ,din principiu, tot inainte
până la malul uitat lângă pescarul acela,
inmormântat de sute de ani in așteptare,

ne vorbim des, despre ce iși vorbesc oamenii când se văd prima oară,
mă aștept ca intr-o zi să mă prindă,
sub borul pălăriei, aceleia, invechite,
se-nvârt toți peștii din lume.
cei prinși povestesc celor cu iluzia libertății,
zic ei, asumată...
despre libertatea de-a fi prins,
și inchis in acvarii imense, de sticlă, se-nțelege,
prin care toată lumea poate să te vadă;
clipesc șăgalnic, atotcunoscători, inchiși in acvarii de sticlă.

celor liberi li se-nvârte ideea in pustiuri
hălăduiesc in tărâmuri de ape,
printre bule imaginate.
au invățat să iși trimită mesajul, in afară,
exilați in cuvinte nerostite, măsoară din când in când câte-o bulă
in care-și inchid din speranțe,
și din vise.

iar eu, eu mă intorc mai mereu,
spre tărâmul de ape,
arunc un năvod, doar mă joc, cu hazardul,
ii vorbesc despre vorbele nerostite, negândite,
doar așa cum iși vorbesc oamenii,
când se văd prima oară.

aștept,
renunțasem de mult la iluzii,
credeam, când m-a prins prima oară.