deșertul își avea foșnetele sale
uneori
îmi picta cu ocru spasmele trecerii
alteori
mă pierdea neatent din ecou în ecou
de o vreme
mergeam doar spre sud
sus de tot
pe muchia fierbinte a dunei
veșmintele albe
silabiseau gâfâind rotundul călcâielor goale
vântul
îmi urca în trombă sub frunte iluzii uscate
se-necau în vârtej
resturi de vise mumificate de soare
în colțul pleoapei
cuvinte sărate înmugureau cristalin
umbră
cerșeau extenuate chemări
căzute în praf

deșertul își avea foșnetele sale:
mi-am pus
palmele întregi pe nisip
sub ele
îndată a crescut
cerându-mă - apă
un pui de curmal