Pasărea Phoenix și-a uitat cântecul.
Și-a înăbușit trilurile sub propria cenușă
și a uitat să renască.
Plouă din cer,plouă negru
cu funingine groasă și aripi de înger.
Plouă necontenit,plouă nebunește,
plouă mereu
peste case și oameni,
peste ochi obosiți,peste ani,
peste vorbe nerostite și patimi.
Pe străzi lungi torente își spală
neliniștite
dureri și vise uitate.
Peste muchia subțire a orizontului
cei șapte sori negri frâng bolta sticloasă
a cerului în mii de curcubee negre.
Peste tot-lumină neagră și somn.
Se-așterne pe ochiul cel roșu al lumii
tăcerea.Și visele dorm.