în ultima vreme
zilele au muchii netede
cărămizi de vreme bună zîmbește zidarul
le așează rostuit
cu fața rugoasă spre înăuntru
să nu li se vadă amarul
așterne apoi un strat de negura nopții
încă unul de soare
mai e puțin și termin
camera cu vedere la întîmplare
unde alerg pînă seara
să-mi prind copilăria scăpată
prin curtea semnelor de întrebare
mîine vom începe tencuitul
cît mai de dimineață
atît de multe greșeli de reparat
mozaicul amintirilor așezat strîmb
și doar o singură viață