Mă paște golul cel de minte
îmi arde câte-un bici în gând
și mă tot mână înainte
din nu știu unde-n nu știu când

apoi mă-ncuie-n stâna nopții
mi-aruncă câte-un smoc de vis
îmi mulge vlaga-n fața porții
și mă împinge în abis

eu cad ochind deșertăciunea
scăpând de stână și cioban
tălanca-mi cântă rugăciunea
neispravitului orfan

ce are golul cel de minte
un jalnic vis încătușat
bocitul fără de cuvinte
și clipa-n care a zburat