Glasul florilor, murmurul ispitei
Veghea oaselor, coama cerului
Noaptea ielelor, ceața cuvintelor
Spuma pământului, gheața obrazului
Liniștea mielului, tăcerea bordeiului
Pajiștea vântului, galbenul mormântului
Glezne de ceară, luna de vară
Rostite prin crudul lan de secară

Binețea clipelor, tristețea orașelor
Cântecul lebedelor, visul strămoșilor
Cârpele codrilor, pustiul speranțelor
Gheara trecutului, zgomotul surdului
Taina temutului, gloria cumpătului
Scena cuvântului, patima slabului
Plăcerea murdarului, gândul ascultatului
Ziua iubitului, ora sărutului, pacea mutului.

Cântau în cuvinte lanuri de secară
Cu vise duioase treierate într-o vară
Uitată de timp prelungă fugară
Pentru ele era deja o tradiție, un anotimp,
O sărbătoare…dar ele nu știau ce înseamnă
Aceste cuvinte încrustate în pana timpului

Sorbeau bucăți mari de rouă
Printre boabele șoptind coacerea
Stăteau la pândă să vadă păsările
Să le asculte păsurile ciripite
Să le descifreze cuiburile
Lăsate descuiate prin iarbă

Dansau în lanțuri adieri de mătase
Plecau către stânga visele toate
Apoi în sus, și iar în jos,
Și dansului găseau folos,
Boabe de pietre legănate…