în mine tace vârsta înghețată
a florilor căzute fără judecată
și-mi rup în fructe fără miez tavanul
ușorilor la ușă pragurile geamul

mă-ntrepătrunde-n ulii urma
păstorilor ce și-au pierdut pe plaiuri turma
mă cântă o mioară fluiere-n picior
în centrul stânii chingi de căprior

îmi tai în trupul dulcilor molizi
cu briciul cruci de muritori avizi
și-mi fac în umbra hrubelor ulcioare
cu gâturi arse lungi de căprioare

de coapsă ciobănescul mioritic mă mușcă
îi fac din coapsă picioare de cușcă
și-aprind lumânare să pomenesc lemnul
ce-a dezbrăcat munții părăsindu-l cu trenul

de inimă ciobănescul mioritic mă mușcă
îi fac din coaste gratii de cușcă
și-aprind stâna aprind chiar și satul
e ultimul sat cum nu mai e altul

de buze ciobănescul mioritic mă mușcă
îi fac din rostire cătare de pușcă
și-aprind fitilul ce-mproașcă jivina
cu plumbi de cuvinte - se stinge lumina