mă închid colivii inventate în picuri sângerii
ai rănilor tale , recții alergice la orele mele,
dacă mă-nfigi, adânc în pielea crestată îți voi crește,
alături, împletindu-mă în jurul peșterilor, șiroind,
din spate de cascade.

cerul s-a coborât, dintre bucățile înghețate de vremuri,
perdea de lumină se țese, și totuși,
sunt fragmente, din mine, mângâiate-n apusuri,
o mână se desmorțește pe șesuri, o alta, se-ntinde,
rugătoare până pe creastă,
un ochi se adapă pe câmpuri, un altul,
buimac se ascunde prin crudul din lanuri.
apuc zgomotoase marginile vălului și le-mprăștii,
în lături să cuprindă zarea adevarul, scenei goale,
din spatele pânzei, sfâșiate în vise, slugarnic.

mă-nterup, în semne de-ntrebare, agonizate de clipe
murdărite de lipsa suflului, șuierat de buze
uscate, adunate din calea vântului ce încerca să spulbere
bucăți îmbrâncite spre centru.

și totuși, să schimbăm subiectul…