În țărmuri
se frâng cristale
peste fructele-mi
amare
răsfirate printre cale

la galop
căluți de mare
prinși
în miriștea edemă
cad naivi
în contemplare

vălurită-ntr-o dilemă
luna
cugetă-n cădere
malurile-n două curmă

formând punte trecătoare
spuma stâncii
se dezbracă
printre cupe de izvoare

muguri de corali mă-mbracă
alb în noapte albă-i noaptea
în oglindă
eu mi-s
parcă...

nisipoasă
cu privirea lunecată
într-o floare
ceruită-n adierea
plângerii
în revărsare.