Când te preschimbi în călătorul prozelor mele necitite
Ai un cufăr, capiteluri fără ornamente pentru baldachin și mi te așezi la tâmple înșirând minunile de vânzare
Ce mă înlocuiesc definitiv în portrete încetând să mă mai arunci
În ruliul tangajul nepăsării ca o corabie-femeie
Căreia îi deschizi pleoapele ca să picuri promisiuni
De moarte diafană,logodnă
A pielii pergamentată în atâtea îmbrățișări ce-și lasă lividitatea dovadă
Că noi am fost .


Oana Solike, 05.07.2004