și nu e un sentiment despre care lumea crede că știe
îi declaram bărbatului de vizavi
aveam tot sângele în voce îl priveam cum zâmbește
turnând poezii în pahare
una începea cu ești abisală mă uitam pe furiș
oare despre cine să fie
o dumnezeule
și dacă îi demonstrez că am simțul umorului

vise grele de plumb insistau să îmi intre în oase
una dintre corăbii simula reușit naufragiul
bărbatul se mândrea
improviza niște culori în care să își ordoneze morțile
îmi spunea voi lipsi apropo
mă voi retrage într-un dor magistral
noțiune intraductibilă

trebuie să ai nouăzeci și nouă de vieți
mă grăbeam să îl conving
pentru că te iubesc
fă ceva îl rugam pentru tine iată că plouă
și eu mă desfac înduioșată într-o pădure de conifere
inspiră aerul acesta în tine adânc
adânc

să își înece timpul corăbiile

21.07.04