de ieri

am început să pictez cu privirea
cu roșu liniile și punctele despărțirilor
în verde trupul răstignit pe altarul iubirii
cu mâinile descifrez cuvintele încrustate în taste
necuvintele se preling în doruri amare
trecute prin clepsidre hexagonale
albastru privirea te îmbracă în mătăsuri voalate
timpul timpul nu are culoare
timpul mi l-am lăsat în lumina dinainte
între întuneric și naștere
m-am ridicat pentru el
și am căzut cu tine
pe tine te aștept
pe el îl scrijelesc în zidul cetății

sângerează

vântul neobișnuit de rece
va lăcrima pavajul uscat al inimii
te-am decupat într-o continuă după- seară
să-mi coși pletele pe ramuri de cireș

cineva se clătină
așteaptă va veni

pare o pasăre veche ruginită ruptă din tumultul cerului

cineva… femeia din tine

mai sunt de spus poate mii de cuvinte

vine... el este

interioare clătinate de-o singură clipă
îmi trebuie și neavând cealaltă vorbă
ghicește-mă în spatele sumelor de cuvinte

erau cuvinte fum

eu… sunt în genunchi în tine