Nu ma vorbim de secole, țin minte
câte cuvinte risipind pe drum
n-au mai rodit răspunsurile acelea

ca niște flori prea pline de parfum
din glastre svelte, aranjate-n grabă
pentru un ceas să moară, mai senin.

Ce-a mai rămas din ultima visare
din albul moale-al ultimului chin?
pe firul lung și drept al întrebării

uitat pe unde nu mai știu nici eu
un spine..., doi... sau trei? Þin minte,
nu mai vorbim de secole, mi-e dor...