mi-am cramponat gândurile de un punct în perete
în jurul căruia țes concentrat rețele de zi și de noapte
refac până la cel mai mic detaliu izbucnirea universului
dintr-un atom
cu migală demiurgică absurdă

frământ cu privirea tencuiala bătrână ca obrazul întunericului
în amalgam de antimaterie și gemete orbecăind prin febră
arunc în malaxorul privirilor câteva amintiri injectate în mine
de prin alte galaxii paradoxale
și câteva angoase metafizice decapitate de ghilotina realității

mă apuc gospodarește de treabă cu mânecile retinei suflecate
modelez un întreg vid cosmic primordial apoi
rănesc nemilos paravanul cuvintelor cu o daltă de foc
aici va fi soarele sufocat de luna neagră a cărților de tarot
și dincolo celelalte himere

timpul nu e decât o banalitate neinventată încă
sau și-a pierdut orice semnificație

cine își mai aduce aminte?

ma întorc spre memoria somnului și plâng
lăsând universul să se nască neterminat
ca o pastișă grosolană
a inimii mele