Imi fac din priviri niste roti si le trimit sa alerge pe dealuri
Si din ai bunicii saboti, tunete-adanci de furtuna
Pe cat mi-e de blanda-nserarea, pe-atat mi-e amiaza nebuna
Azi ploua cu mine marunt si culmea, pe-ntinse arealuri



Inchipui din crengi si din spini un gard imprejurul gradinii
In care inima-mi creste ascunsa, deolalta cu crini si lalele
Doar cand napadita-s de volbura, in gardul inalt de nuiele
Fac poarta si las printre straturi, adanc sa ma calce strainii



Si-mi mai fac din tulpini si din frunze, acoperis deasupra dorintelor
Silozuri pline cu vise, pastrate la cald, pentru iarna
Bunico, adu inauntru faina si lasa o poveste s-o cearna
A venit iarasi vremea sa manc din painea cea neagra a caintelor



Si sa plang, sa ma rog, caci privirea-mi adesea atinge pacatul
Sa plang, sa ma rog cand cu inima tajesc dupa lucruri desarte
Trufia ma-ndeamna sa pun viata mea ordinara-ntr-o carte
Si sa-nscriu intr-o vorba de duh sufletul meu, maculatul.




25 mai 2001