Un rest de ură scormonind abruptă,
Cu altul de cinstire și-mpăcare ,
Un dram de silă, altul de visare
Se răvășesc în mine și se luptă.

Balanța se înclină spre negare
Și din clepsidră clipa grea mi-e suptă.
O acvilă în trup, cu-aripa ruptă,
Se zbate crud tânjind spre înălțare.

Rup gratiile urii-nveninate,
Mă las brăzdat de-a pătimirii bici.
Pe-un talger mila colți nevolnici scoate,

Ca să-i înfigă-n piept temutei frici.
Când echilibrul va domni în toate,
Mai pot spera să mă întorc pe-aici.