De-aici pornește totul, dinspre mine.
Inspir și noaptea cosmică apare,
Expir, iar ziua intră în tipare
Abia suflând sub veștede ruine.

Rămân strivit în lâncedă mișcare,
O goană-n ierburi nu mi se cuvine.
Privesc tăcut spre lumile divine
În care vremea doarme în uitare.

Pierdut în marea fără fund, amară,
Sunt doar un punct minuscul de decor
Închis în clipa strâmtă și murdară.

Cerșind la poartă, palid trecător,
Nu izbutesc să ies din timp afară,
Mă nasc, trăiesc, îmbătrânesc și mor.