Ați sfâșiat lumina, cu-a voastre reactoare
Să răspândiți teroarea, în gânduri și idei.
Plâng nenăscuții prunci, în arme nucleare,
Și-n jur se zbat haotic, plăpânde flori de tei.

Născută vă e crima din neputința firii,
Purtând drapele negre de doliu permanent.
Pe-altar de corbi scheletici, nuntesc în taină mirii,
Obuzul și cu moartea, ni se cunună-n piept.

Îngenunchem tăcuți sub talpa sărăciei,
Durerea taie-n trupuri cu bice de alun.
Zdrobit pe catafalc e crinul bucuriei,
Feciori cu visu-n plete hrănesc foamea din tun.

Rămâne doar lumina pe geana dimineții,
Prin mâine să-l închidem pe blestemaul ieri.
Din rugă către ceruri o șansă să dăm vieții,
Cu frunza-i să ne-alinte, duioase primăveri.

Pe râuri de iubire copiii vin în zori,
Lumina răstignită, din cruce o desprind.
Obuzul căntă-n tunuri, tril de privighetori,
Nucleii explodează,pe ramuri înflorind.