Mici, punctele veneau
ca furnicile,
căutau să se-așeze
pe umerii-mi tăcuți,
pe sub piele intrau
cuminți,
prin venele albastre,
dintr-un tren întârziat
îți aruncam scrisori
veștejite cu panglici de praf,
a gogoși cu vanilie-mi miroseau
palmele,
e bine
cu capul pe moartea nepăsătoare spuneai,
feliile din mine
traversau eșafodul,
rămâneam cețoase umbre
de pași.

Ploua cu puncte mici
în odaie,
eram miros de apă,
tu de pământ,
așezam minciunile-perlele
la gâtul întins
spre mâna-ți zdrobită,
cu peștii-ți de-ntuneric
intrai în mine
până ma dezlegam
de firul lânos ce-mi ieșea
din palme,
îți făceai colivie-ntre sânii
cremoși, de-alabastru
cu care-ți hrăneam plânsetele,
zdrobiți adormeam
între oase și suflet.