impetuoasă liniștea ploilor noctambule
invadează circular caldarâmul
ca un soi de șotron Braille cu panglicile lucioase
risipite aiurea-mprejur

brodate pe vârfuri
deasupra pălăriilor albastre umbrele timpului se desfac,
foșnete din ce în ce mai cuminți cad galben
robite pământului

o pată ca un suflet hăituit, vârcolac fără odihnă,
caută un anotimp
timp ochilor umezi pereche,
tânguit cerșește rămășițele ultimei mângâieri
înfingându-și cardinal între pietre gelozia de câine
al nimănui

o mână ține alta amândouă împletesc
șoaptele răsărite din buricele degetelor
haute couture din nemaiauzite cuvinte

impecabilă ființarea acestor pași
urmărind giratoriu conturul îmbrățișării
între două refrene ale aceluiași cântec

electrizate privirile resorb rotocolul de lumină
renăscându-l prin cezariana înserării mult mai aprins
și înalt, cale de un sărut peste linia ușor cambrată
a orizontului de gesturi cromatic
inelare









Notă: Pictura aparține lui Denis Nolet – „Le soleil de mes nuits”.