Te-am dus la mare
femeie nu să te etalezi mortală și bronzată
să faci scoicile să se sinucidă că tu ai tot timpul perle
în ochii
și-apoi ți-s prea mari ochii și intră-n ei văzduhul cu pescăruși cu tot
cu corăbii cu tot
cu soare cu tot de tu ești ridicată la adevărul absolut
și copii îți construiesc castele din tandrețea degetelor...
Nu te-am dus la mare să poți respira doar tu
apropierea de Dumnezeu
iar eu înțepat de scoici să-njur ca birjarul
ce privea năuc luna plină
reflectată pe pielea ta...
Nu te-am dus la mare să mă-nebunești
și să mă simt guvid
ci afurisit-o să mă iei cu tine când te-apropi de Dumnezeu
și să -mi lași și mie o lacrimă pe obraz
când noaptea după ce mi te dăruiești cu cer și perle și scoici închizi luna sub pleoape
...
Acum nu spui nimic?
dă-mi inima s-o pun la ureche
așa știam eu că și valul s-a-ndrăgostit de sufletul tău...