când am intrat în mașina lui
nu știam că există bărbați atât de triști
nu mi-a spus nici măcar un cuvânt
doar m-a privit prin oglinda retrovizoare
tot timpul eu am stat în spatele lui
oasele mele subțiri deveniseră fluiere
palma lui s-a deschis brusc
pe schimbătorul de viteze
un șoim în picaj mi-a plonjat pe genunchi
am scos un țipăt
el iar m-a privit

pe parbriz
o frunză pestriță
ducea în spate o frunză mică
tristețea lui mă rostogolea în viteză
la capătul celălalt al orașului
unde o fetiță juca șotron
pe asfalt se formaseră mici ferestre
plouase mult în ziua aceea
când am coborât
ochii mei au auzit întruna:
vino și întinde-mă pe cerul tău...