Pătruns de noaptea
ca un arțar bântuit
am blestemat luna
cu soarta macilor
sângele fermecat
al cerșetorilor
oferindu-se porților
ferecate ale abisului
strig precum heruvimii
între tăceri prelungi
spre răsăritul creatiei
desperechindu-mi aripile
de dragoste și ură
ale firii

Aici
nici o pasăre
nu mai moare în cuib
rătăcim ca șerpii
izvoare mutilate
curgând invers
mâinile mi se desfac tenebre
tăind albul în pentagrame
te aud mare vrăjitor
cum îți curgi glasul de chimval
prin liniștea de vioară
a trupului meu
înstăpânit peste ape

toți păgânii s-au adunat
în deșert să scuipe lumina
călare pe tamburină
conjur orizontului
prima rază