Da, sigur, știu că-ți place rochia asta roșie,
Imi vine și bine, mă prinde și culoarea
Dar ce folos că nici n-apuc bine
Să trag după mine poarta mare de fier
Că parcă și văd cum se face la început portocalie
Iar apoi o să mă trezesc în deux-pieces-ul ăla cambrat și atât de incomod
Si știu precis că atunci când voi pune piciorul în șa
Fusta aia scurtă va deveni un pantalon galben,
Comod și absolut necesar, desigur, dar galben???
Măcar tunica a ramas tot orange,
Dar nu pentru multă vreme,
Numai până la prima pajiște
Când parcă tot verdele ăla imposibil al ierbii
Se ia pe ... șort și pe tricou???
Norocul meu că mai încolo, pe la linia orizontului
Mă trezesc într-o pelerină de ploaie albastră
Deși știu că nici măcar ea nu va dura mult
Va ține numai până la orașul indigo
In care oricum suntem toți la fel, în uniformele de lucru.
Abia spre seară, când mă scoți în grădina botanică
Violetele de la tine mă îmbracă atât de bine!