Priveam prin tine.
Amurgul se despletea în mii de culori
ne proiecta apocalipsa
Știai?

Vai! De atîtea ori mă rugam să nu mai pot citi în ochii ploii
Ne inunda mereu plăcerea de a crede în povești
de fiecare dată cînd săpam galerii subterane
ce sunau a gol

Atunci
încercam să nasc fericire printre inimi aglomerate…
eram în stare embrionară
Știai?

Nu a ieșit nimic, dar
nu mă plîng.

Acum
infinitul e suprasolicitat
de ochi de gheață
împătimiți de abstract.
De nu mi-ar juca iarăși fiesta
clipa
de nu m-ar lăsa să repet aceiași pași

dulce ar fi gîndul
de-aș ști că nu te mai iubesc…