lumini zgâriate în veșmânturi
coboară Bucegii
râuri adunate din sărutul norilor
pe buze petale de fluier așează

erau
mărăcini cândva
înconjurați de bocetul pământului

neștiut de nimeni își citește chipul în desene ziditorul
în descântec
lung pictează ferestre spre vinul roșu
popas de cântec caiși
gutui pruni nuci...
văd prin rădăcini
umbra visătorului sfințit de nostalgie

creator de țară

din partea cealaltă a dealului picături
de cerneală apasă
memoria locului
cârduri de cocostârci inimi despletesc zborul

înserare

mi-a umezit ochiul conturul notelor
freamăt de muguri răsaduri
adânc înfipte în inima pământului pulsează
verdele multicolor
margini cu muchiile tăiate vertical
privesc adopția ținutului

tu el ea... și noi

poem pătruns de tăcere
țipăt de mâini melodia inimii iarba cântă
p
o
e
n
a
r
i