Literele aleargă
pe hârtia fără de care eu nu aș mai fi
fără de care rândurile n-ar mai smulge
umbrele de ceară ale asfințitului.
Scrisoarea de adio a trupu-mi
și-a împrăștiat în vid trăirile
dați-mi un suflet!
Întins-am mâini de omm singur
spre cerul de toamnă,
într-o clipă când tu ai uitat
să lași otrava acelui noiembrie,
la rădăcina plânsului Evei.
Umbra acelui martir al munților
de piatră se pierde-n zenitul cuprins de alt soare.