ne-am întalnit când așteptările nu mai stăteau pe-acasă
și nici răbdarea începutului discret n-o mai aveau

în jurul meu vibra o constelație sau doar o stea
nici nu mai știu mă simțeam punctiformă
când îmi arătai cum curge asfințitu-n mare

îți adresam obsesiv în gând o întrebare ipotetica
inspirată din episodul sorescian
ce-ai lua cu tine dacă acesta ar fi ultimul drum pe mare

să nu-mi răspunzi
mai bine pleacă fără mine
pescărușii și-au rătăcit zborul pe tâmpla ta
și marea te cheamă cu valul

nu vei ști niciodată câte gulere desuete
îmi vor croi valurile speranței
din câte meduze îmi voi grefa arsurile privirilor tale
și câte compromisuri sentimentale voi face
ascultând coloana sonoră a ropotului caluților de mare
prin sufletul meu

continuu să-mi ung tălpile cu drumurile către tine
am conjugat iluzoriu toate verbele despre iubire
și te voi aștepta ca o penelopă contemporană
întrupată în remușcarea furtunii din portul gândurilor
ancorându-ți zilnic corabia
de promontoriul răbdărilor imperfecte
purtând în mână
lumina farului de doctorand
în transluciditatea trăsăturilor ludicului postmodern,
decanonizarea, nereprezentabilul, ironia,
carnavalizarea de-a jocul așteptărilor...
aldebaran.