Venită din adâncul spaimelor noastre
o pasăre de plumb
cu gheare de sârma îți sfâșie sufletul.
Lacrimile tale resemnate se preling pe el
picurându-și delicat endorfina
pâna departe, în sufletul meu...

Aș fi rămas de nu-mi spuneai să plec
în mica mea lume fantasmând
despre lucruri ce-ar fi trebuit să fie,
dar ai știut și tu
că singur nu puteam să înfrâng
teribila pasăre a coșmarului din noi.

Aș fi vrut să te întreb de ce
îngerii cad mai întâi;
nimeni n-ar fi știut
mai bine ca tine răspunsul,
dar neînduplecata pasăre de plumb
cu gheare de sârma
îți sfâșie acum toate gândurile
iar tu ai rămas doar o amintire
pe cerul înstelat al unei nopți de primăvară.

Obosit am să mă rog de acum
unui neștiut Dumnezeu de la marginea nopții
să oprească nemiloasa
pasăre de plumb cu gheare de sârma
iar tu, ca înainte cu aripi deschise
ca după un somn să-ți reiei zborul de prea multă cădere
și undeva sus
am să te aștept eu cu o felie de soare.