împrumutasem din timp un ceas și o privire mai lungă de la un vultur pleșuv
mă adăpostisem în ultima ta clipă disponibilă
celelalte clipe urlau din întunericul unor eclipse neanunțate
cineva trăsese cortina peste nopțile albe
icar se sprijinea de aerul ceros al zborului său îndrăzneț
într-un colț mai periculos eu jucam zaruri cu minotaurul
aruncam 1 și 1
apoi visam un război în care născându-ne morți
Dumnezeu ne arunca liberi
alegeam
apoi ne ierta cu aceeași iertare pe toți

peste îmbrățișările noastre uitările cădeau ca un grilaj de tăcere
când zidurile ni se lipeau de pielea cețoasă
nu ne mai miram
întrebările se desprindeau ca o coajă prea arsă
sub care tresărea carnea unor tineri uitați încă în noi
aruncam zarurile dar nu se mai întorceau
așteptam
o ploaie gri ne hașura așteptările
plângeam
era un semn de iubire să ne lăsăm să plângem

din când în când venea un pește opac
îmi tot spunea ceva dar nu ințelegeam
probabil cânta
era un semn...
apoi visam un război
din care să nu ne mai întoarcem nici Noi