departe de oras
la marginea prapastiei
tacerea ne vegheaza atenta pasii
uneori grabiti
alteori istoviti

in oras
strazile s-au pustiit de doruri
oamenii s-au stins
de-atat timp ce revine obsedant
pe propriile-i urme

nu mai stiu ce sa aleg:
in oras
tuturor lucrurilor pot sa le spun un cuvant
pot sa-l repet ca un papagal
si toti ceilalti sint identici
purtandu-si onorurile in pene sclipitoare
afara
nu pot decat sa tac
si sa pasesc cu ochii inchisi
in chinuitoarea munca a asteptarii

pot fi pretutindeni
dar singur pe muchie de cutit.