Te-am regăsit printre albastre piese
pirdute-n pântecul unui anemic gnom
divinizat în circul său de crom
de triburi de pigmei cu minți perverse.

Þi-am scuturat cochilia de miez
și te-am închis în ghipsul meu de șotru
în care deținuții noi fac șmotru
psalmodiind afon în fa diez.

Te-am diezmierdat, mireasă pe altar,
tivită-n borangic și în mătăsuri fine,
te-am dăruit amurg uitărilor de sine
ca pe un gând ascuns într-un sertar.

Te-am hărăzit apoi, în miez de vis,
în foșnet de alcov desculț și patimi,
cu ploi ivite din amare lacrimi
ce se prefac în Păsări Paradis.