nici chiar un înger nu-și poate permite
să iasă pe bulevardul agonia
în sufletul gol

umbrela cât o pălărie de floarea-soarelui
ce mă ferea de surâsuri acide
de lacrimi albastre
de cerul care-mi face din deget
e împănată cu găuri
ca inima mea ciuruită
de ohuri și ahuri teatrale

azi îmi voi pune iubito
aura de camuflaj
n-ai să mă recunoști

de aceea îți spun
ca să știi
să nu mă recunoști