nu demult alergam nepăsători prin hățișurile închisorilor permanente
obosiți de atâta goană ne căutam în paginile zilelor anume alese
ne citeam printre rânduri
construiam adăposturi deja surpate pentru fericiri de moment
azi ne cârpim timid aripile sub același semn comun
e timpul pentru un alt reflux fluctuant în imaginar
și totuși
nu ți-am povestit încă nimic despre cel care își întindea aripile la asfințit
râdea cu un ochi iar cu celălalt risipea tot albul disperării
peste pânza virgină a sufletelor din jur

despre asta vom vorbi altădată