Călător spre copilărie
Eram noaptea cu umbre pe față.
Aveam giulgiuri de crini peste umeri
Și stele și fluturi de vată...
Prințul mic călărea spre o țară
Uitată-n povești și pe harți,
Rămasă în poze, cu cai mari, albaștri
Mîncînd jăratic și zburînd peste porți.
Micul prinț, mă visam... înserarea
Ca o primăvară subțire
Ce-și țese peste cîmpuri arome
Și culori deschise de iubire.
Nu mă schimba amintirea, eram
Puștiul blond și slab de la teatru
Într-o sală plină cu copii
Călărind , cal de lemn fermecat, albastru.
Ca un paj, mă plimbam printre flori
De plastic și cartoane vopsite
Mă băteam cu zmeii de sfoară
Și cu șerpi de nylon, ridicoli.
Mult prea des, mă lăsam retrăit
În fîntîna, demult secată,
În care-o prințesă murise demult
De un zmeu păgîn, înecată.
Micul prinț se bătea-n visul meu
Pentru o lume mai reală, mai bună.
Călărea către soare răsare
Prin nopți cu jar mult sau furtună.
Și azi mă privește din poze
Pieziș, cu privirea naivă,
Un Harap-Alb, blond și trist, îngropat
În mormane de grîu și făină.
Dar poveștile rămîn departe
În ani de lumină-n secunde, în carte
Și revin doar seara, tîrzii
Cînd încercăm să fim din nou copii.