toate îi sunt pe măsură


tăcută,
ea poartă pe umeri hamul cicatricelor lumii
de la facere până mâine,
zăbala îi sângerează gura,
biciul de lacrimi croiește cărări dese
pe obrazu-i brăzdat de neliniștea nopților
zile

toate îi sunt pe măsură

din palme îi cresc emblematice
vise colorate,
împerecheate în spirale înalte
degetele îi defilează tainic printre liniile
curbe
ale niciodată aceluiași drum

toate îi sunt pe măsură

cu tălpile înmuiate în zbor
pășește rotund,
abandonată într-o inexplicabilă plutire

toate îi sunt pe măsură


doar odăile inimii îi sunt prea mici
pentru cât poate
ierta