Fâșii de mine le-ntinzi de-a lungul peșterii tale
te uiți mereu speriată-napoi să nu mă adun
să sar pe tine să mușc să fiu ce ești tu
parte din mine omul nebun

O mână ți-e neagră
de dor și de sânge
de tot întunericul luminii din noi
un strop de el
se desparte și plânge
e doar o parte din ochii tăi goi

Îmi iei corpul și-l împarți
în colțurile întunecate îl pui la păstrat
din inimă doar praful de ocru-a rămas
cu el scrijelești viitorul pe ziduri
mi-ascunzi jumătate de creier
iar jumătatea cealaltă o arzi
să nu-mi amintesc nicicând acel ceas
în care-am văzut licărirea din ochii-ți de fiară
și iară mă arzi și m-ascunzi
și mă-mparți
amintire de ceară

Altă mână ți-e albă
din ea se răsfrânge
viața de moarte-mpărțită la doi
mă-mbrățișează
și coasta mi-o frânge
să nu rămână ceva din ce am fost noi

Încerci să-mi prinzi sufletul
în salturi mortale din stâncă în stâncă te-arunci
urme de gheare bătute în piatră
aleargă spre ultimul pisc
înghesuit pe un vârf se pregătește să sară
îl prinzi îl înghiți în lături te uiți
aluneci și cazi în abis
acum sunt în tine în zbor

suntem iarăși un noi
care moare