sunt forma pașilor care mi se șterg în amintire
cele șapte capete ale timpului îmi devorează picioarele
inima aleargă îngrozită prin coridoarele pieptului
(stânga – dreapta – stânga)
îmi cade trunchiul olog scuturându-și visele
peste liniștea apelor din cer

o lebădă (albă – neagră – albă)
vinde lumânări în pronaosul coșcovit
mă întreabă dacă am atestat de restaurator
și-mi spune că în principiu iadul este pe stânga
bronzându-și spinarea la răsărit

miroase a ciolan afumat (de om – de vită – de om)
borțos de gânduri poftesc întind mâna și înmoi pâinea
în farfuria unuia dintre cei 12 pitici
însă îmi rămâne în gât dumicatul sughit
de teamă fluier în biserica neagră

altarul se deschide revoltat
arătându-și (taina – goliciunea – taina)
sfinților înțepeniți de uimire
moaștele sfintei înfometate
și chivotul tras în banda de est

în difuzorul din stânga semnalul e bun (
rău – bun – rău)
în difuzorul din dreapta semnalul e slab (
tare – slab – tare)
iartă-mă părinte căci am păcătuit
(cu voie – fără de voie – cu voie)
exorcizează-mi te rog paraziții

iese din mine o tenie care are chipul meu
(al lui – al meu – al lui)
apoi un demon care seamănă cu mine
(cu el – cu mine – cu el)
în fine iese și coaja de pâine
jur:

n-am să citesc niciodată
„scufița roșie”