New Page 1

Odată

s-au întâlnit

două anotimpuri

jumătăți

ale aceleiaşi

ființe



cresc

de atunci

în fiecare zi

cu încă o

celulă



din nimic

am ajuns a fi

nebănuită minune

am descoperit bucuros că

nu eram vreun virus

nici măcar o

ciupercă



ce ciudat

după o vreme

mi-a înmugurit trupul

şi am putut să văd în sfârşit

locul căruia obişnuiam să îi spun

acasă



mai târziu

am aflat că se numea

pântece



şi cea care îl căra

avea un nume

la fel de ciudat

mama



cât de bine

mă simțeam în brațele

inimii tale făcută parcă din

rotocoale de căldură

împrejuru-mi



din când în când

învățam cum să îmi mai cresc

un picior sau o mână

depinde cum mă trezeam

a picior sau a

mână



ce bine

mai dormeam

acolo



atârnam

printre clipe

învârtindu-mă

într-un lichid pe care

unii obişnuiau să-l numească

timp



odată

am auzit

că au trecut

nouă luni

rece

aşa am numit atunci

locul ce crescuse

dincolo de

pântece

ei îi ziceau

lume