Adâncã mare sub a lunei fatzã
Inseninatã de-a ei blândã razã,
O lume-ntreagã-n fundul ei viseazã
Shi stele poartã pe oglinda-i creatzã.

Dar mâine ea falnicã, cumplit turbeazã
Shi mishcã lumea ei negru-mãreatzã,
Pe-ale ei mii shi mii de-nalte bratze
Ducând privire tzãrii inmormânteazã.

Azi un diluviu, mâine-o murmurie,
O armonie, care capãt n-are-
Astfel e-a ei intunecatã fire,
Astfel e sufltu-n antica mare

Ce-i pasã ce simtzuri o sã-mi inspire-
Indiferentã, solitarã-mare!