Doină



Doină de român străveche
Plânsă la izvoare clare,
Pâinea inimii flămânde
Hrănește în codrul verde,
Dorul care doare.

Doină plai de miorițe,
Cu ciobani și cu băcițe,
Du pe-aripi de vânt și nor,
Floarea cântului cu dor,
Lacrima românilor.

Doina dorurilor grele
Þesută în piept cu mărgele,
Îngânată de cuci suri,
Lacrimi și izvoare,
Cântă dorul românesc,
Și peste hotare.

Doină sfântă românească,
Căntă în șezători,
Ofurile omenești,
În plete cu flori,
Brâie de feciori,
Fluier cu fior.

Doină dulce, mândru grai,
Cântată cu mult alai,
În zile de sărbătoare,
De la mic, până la mare
Cântă-mi și mie de leac,
Căci de dor eu nu mai scap,
De când și-a făcut de cap.

3 – 10 - 2004